Nu stiu nici eu...

Sincer, nu stiu nici eu prea bine ce m-a apucat sa scriu...sau, mai corect spus, ce m-a apucat sa imi pun in pagina gandurile. Pana mai ieri, am crezut ca sunt numai pentru mine. Acum, am constatat ca cel mai bine este sa afle si altii. Asta pentru a nu repeta greselile mele...
Nu ajungi sa tii la o persoana decat atunci cand nu o mai ai langa tine. Iti doresti mai mult ca orice pe lumea asta sa mai poti petrece alaturi de respectiva persoana macar o secunda...Ai fi in stare sa iti vinzi si sufletul pentru acea secunda. Inchizi ochii si, parca, printre gene zaresti ceva. Este cel / cea pe care l-ai pierdut / ai pierdut-o. Intinzi mana sa il/o atingi, dar nu e decat un fum...Iti dau lacrimile...dar e prea tarziu. NU MAI POTI FACE NIMIC! Ramai numai cu amintirile, si cu speranta ca va exista un maine in care sa te intalnesti din nou cu acea persoana...Si ca va exista acel moment in care vei putea spune ca iti pare rau, ca il/o iubesti...Sunt lucruri pe care nu le-ai facut si nici nu le-ai spus pana acum. De ce? Nu stiu nici eu...